Sari la conținut
PaulaPricopePsihoterapeut
Programează

Familie

Copiii alcoolicilor: ce rămâne când crești cu un părinte care bea

Ai crescut cu un părinte care bea? Ce arată studiile despre copiii alcoolicilor ajunși adulți, rolurile din familie, codependența și ce te ajută.

De Paula Pricope, psihoterapeut sistemic · Publicat

O fotografie din copilărie
„Atunci când crești într-un mediu în care există multă imprevizibilitate, începi să cauți modalități prin care să simți că ai mai mult control.”
Paula Pricope, pe Instagram

Dacă ai crescut cu o mamă sau un tată care bea, poate ai căutat pe internet „copiii alcoolicilor” și ai dat peste liste lungi de trăsături. Poate te-ai regăsit în aproape toate. Mai jos am adunat ce arată studiile despre adulții care au crescut așa.

„Creșterea alături de un părinte alcoolic sau dependent ne poate influența felul în care ne vedem, iubim și avem grijă de noi.”
Paula Pricope, pe Instagram

Studiile nu au găsit un profil comun al „copilului de alcoolic”. Poți afla însă ce ai învățat tu ca să faci față unei case în care nu știai ce te așteaptă. Cu asta se poate lucra.

Ce arată studiile despre copiii alcoolicilor

O analiză din 2026 a pus laolaltă 29 de studii. Adulții care au crescut cu un părinte cu probleme de alcool au avut, în medie, mai multă anxietate și depresie. Diferențele sunt mici spre moderate și scad când se ține cont și de alți factori. Autorii scriu că o parte din legătură poate veni din alte greutăți ale copilăriei și din problemele familiei în general [1].

Cât de mari sunt diferențele de anxietate și depresie la maturitate, după rezumatul analizei din 2026 [1]. Cifrele sunt diferențe standardizate. Pragurile pentru „mică”, „moderată” și „mare” (0,2, 0,5 și 0,8) sunt o convenție din statistică și nu vin din studiu.

O trecere în revistă mai veche, a studiilor cu grup de comparație publicate din 1988 încoace, ajunge cam la același lucru. Adulții care au crescut cu un părinte alcoolic au un risc mai mare pentru mai multe dificultăți, dar niciuna nu apare la toți și niciuna nu apare doar la ei. Abuzul, alte probleme ale părinților sau o familie care funcționa greu pot duce la rezultate asemănătoare [2]. Deși e veche, concluzia se potrivește cu analiza din 2026.

„Copil adult al unui alcoolic” descrie o experiență. Nu e un diagnostic [3]. Dacă părinții tăi nu beau, dar acasă nu era loc pentru ce simțeai, poate te regăsești și în articolul despre părinții imaturi emoțional.

Chiar are fiecare copil un rol în familie?

Poate ai citit că, într-o familie în care un părinte bea, fiecare copil are un rol. Cel mai popular model din SUA, predat și folosit în tratamentul dependențelor și în cărțile de dezvoltare personală, are cinci roluri: cel care îl acoperă pe cel care bea, eroul, copilul pierdut, mascota și țapul ispășitor. O trecere în revistă din 2011, scrisă de un singur autor, arată că rolurile au fost greu de măsurat și că dovezile pentru ele sunt contradictorii [4]. Un studiu din 2004 a găsit totuși că simptomele psihologice diferă în funcție de rol [5].

Folosește-le, dacă te ajută, doar ca repere. Te poți regăsi în două dintre ele sau în niciunul.

„Uneori devii foarte cuminte. Alteori încerci să îi împaci pe toți sau simți că trebuie să ai grijă de ceilalți.”
Paula Pricope, pe Instagram

Privite din exterior, acestea pot părea simple comportamente. Însă sunt încercări de a te simți în siguranță.

În terapia sistemică, familia se vede ca întreg. Când un părinte bea, se schimbă toată familia: cine are grijă de cine, despre ce nu se vorbește. Mai util decât numele rolului e să te întrebi: ce făceai tu acasă și cât din asta mai faci azi?

Copilul care avea grijă de adulți

Unii copii ajung să aibă grijă de adulți, practic sau emoțional: îl liniștesc pe părinte, îl ascultă, îi țin partea. În psihologie, asta se numește parentificare. Într-un studiu pe 336 de studente din SUA, cele cu un părinte cu probleme de alcool au spus că au dus mai multă grijă de acest fel, inclusiv emoțională, și că au simțit mai multă nedreptate în familia în care au crescut [6]. Studentele și-au amintit copilăria, iar datele au fost culese o singură dată.

Un alt studiu, pe copii și adolescenți, a găsit același lucru. La copiii care se descurcau bine, băutura părintelui a contat puțin pentru imaginea lor de sine. Iar efectul a scăzut mult după ce s-a ținut cont de cât de mult preluase copilul rolul unui adult [7]. Datele sunt dintr-un singur moment, dar sugerează că a contat cât a avut copilul de dus.

Despre copilul care are grijă de toți am scris în articolul despre sindromul salvatorului. Cum arată asta la un adult găsești în articolul despre nevoia de a-i mulțumi pe toți.

Ce poate rămâne la maturitate

Când crești într-o casă în care nu știi ce urmează, înveți devreme câteva feluri de a face față. Atunci te ajutau. Unele pot rămâne cu tine și la maturitate. Lista de mai jos vine din ce văd în cabinet. Studiile de mai sus nu au testat-o.

Perfecționismul
Poate temele fără nicio greșeală erau ceva ce puteai controla. Am scris mai mult în articolul despre perfecționism.
Să te descurci singură
Dacă adulții din jur nu te puteau sprijini, ai învățat să rezolvi totul singură. Poate azi îți e greu să ceri ajutor, chiar și când ai nevoie.
Nevoile spuse pe ocolite
Dacă acasă nu era loc pentru ce simțeai, ai învățat să ceri prin aluzii sau să nu mai ceri deloc. Poate azi te simți vinovată când spui „nu”. Despre asta am scris în articolul despre vinovăția când spui nu.
Prea multă responsabilitate
Ai dus lucruri care nu erau treaba unui copil. Poate și azi tu ești cea care se ocupă de tot.

Când acasă nu se vorbea despre băutură

În multe familii în care cineva bea, toată lumea vede problema și nimeni nu o spune. Poate ți se spunea că părintele tău e doar „obosit”. Un sondaj din SUA a întrebat 622 de adulți care au crescut cu un părinte alcoolic. Cei din familiile în care nu se vorbea despre alcool au simțit mai multă rușine și mai multă teamă că vor fi judecați. Iar acest sentiment s-a legat, cu puține excepții, de simptomele depresive, de stima de sine și de reziliență [8]. Datele au fost culese o singură dată.

Tu ai vorbit vreodată cu cineva despre ce se întâmpla acasă?

„M-am regăsit în toată lista”

Multe cărți despre copiii adulți ai alcoolicilor vin cu liste de trăsături. Într-un experiment din 1992, 224 de oameni, unii cu un părinte alcoolic și alții nu, au primit profiluri de personalitate false. Ambele grupuri au spus că profilurile li se potrivesc foarte bine, indiferent ce scria în ele [9]. Așa se întâmplă cu descrierile atât de largi încât aproape oricine se regăsește în ele. Autorii au vorbit de un posibil „efect Barnum”. E un singur experiment, și unul vechi.

Dacă o carte te-a ajutat să pui în cuvinte ce ai trăit, e bine. Doar că o listă pe care o bifează aproape oricine nu îți spune mare lucru despre tine. Îți spune mai mult ce s-a întâmplat la voi acasă.

Ce se spune des și ce arată studiile din articol, rezumate de mine: profilul [9], rolurile [4], codependența [10] [12], riscurile [2], grija preluată de copil [7] și adulții de sprijin [18].

Sunt codependentă?

Lângă „părinte alcoolic” vei găsi cel mai des cuvântul „codependență”. E un concept contestat, fără criterii de diagnostic și cu mai multe definiții [10]. O analiză a 11 dintre ele a găsit patru lucruri comune: îți muți atenția spre ceilalți, te sacrifici, încerci să îi controlezi și îți ascunzi emoțiile. Autorii spun că asta nu dovedește că ar exista o tulburare [11].

Într-un studiu pe 467 de tineri adulți, cei cu un părinte alcoolic au avut scoruri mai mari la un chestionar de codependență. Cea mai mare parte a diferenței s-a explicat însă prin tendința de a trăi des emoții neplăcute (nevrotism) și prin simptome psihice generale. A rămas doar o legătură mică, măsurată cu un singur chestionar [12]. Scoruri mai mari au avut și studenții care crescuseră cu un părinte bolnav psihic sau fizic [13].

Criticile feministe spun că eticheta transformă grija într-o boală și că le vizează mai des pe femei [10]. Să ai grijă de ceilalți e în regulă. Merită să te oprești asupra ei când pentru tine nu mai rămâne nimic.

„Nu trebuie să te micșorezi ca să-i faci pe ceilalți să se simtă bine.”
Paula Pricope, pe Instagram

Și dacă ajung să beau și eu?

Un studiu din SUA a urmărit 454 de familii, din adolescența copiilor până când aceștia au devenit tineri adulți. Copiii cu un părinte alcoolic au avut mai des probleme cu alcoolul sau drogurile, chiar și după ce s-a ținut cont de alte probleme psihice ale părinților. La depresie și anxietate, rezultatele nu au fost la fel în toate grupurile [15]. E un singur grup de familii, urmărit doar până la începutul vieții de adult.

Studiile pe gemeni și pe copii adoptați arată că și genele contribuie [16]. Cifrele lor sunt despre populații întregi și nu spun ce se va întâmpla cu tine. Copiii părinților care beau mai mult tind să bea și ei mai mult, dar datele nu ajung ca să spunem că băutura părinților e cauza [17]. E bine să știi asta ca să fii atentă la tine. Dacă te îngrijorează cât bei, vorbește cu medicul tău.

Ce i-a ajutat pe cei care s-au descurcat

Pe insula Kauai, în Hawaii, 65 de copii cu părinți alcoolici au fost urmăriți până la 32 de ani. Cei care au ajuns adulți care se descurcă bine avuseseră, în copilărie și adolescență, mai multe surse de sprijin decât cei cu dificultăți [18]. Sunt puțini copii, iar studiul nu poate arăta ce a fost cauză și ce a fost efect.

A contat și cât din viața obișnuită a familiei s-a păstrat: mesele de duminică, sărbătorile. Într-un studiu pe 143 de studenți și 129 de pacienți, cât de mult fuseseră întrerupte rutinele și ritualurile familiei a explicat o parte din legătura dintre băutura părinților și consumul problematic de alcool al copiilor, mai târziu [19]. Datele vin din ce își amintesc oamenii.

„Caută sprijin concret atunci când ai nevoie. Vorbește cu cineva de încredere despre ce simți și ce gândești.”
Paula Pricope, pe Instagram
  1. 1.

    Alege unul din lista de mai sus

    Timp de o săptămână, observă când apare și ce simți atunci.

  2. 2.

    Întreabă-te dacă te mai ajută

    Atunci, acasă, te ajuta. Azi, în situația asta, te ajută sau doar te obosește?

  3. 3.

    Spune cuiva cum era acasă

    Poți începe cu un prieten în care ai încredere.

Cum te poate ajuta terapia

Poți să știi de unde vin reacțiile tale, să le vezi tiparul și totuși să reacționezi la fel. Explicația singură de obicei nu ajunge.

Nu știu de o analiză care să adune studiile despre psihoterapie făcute special pentru copiii adulți ai alcoolicilor. În terapie lucrăm cu ce te aduce la mine: anxietatea, vinovăția, perfecționismul, relațiile. Te poate ajuta și un grup de sprijin. Al-Anon e cea mai folosită formă de ajutor pentru cei apropiați de cineva care bea. Cei care au mers acolo șase luni la rând au spus că au avut mai multe beneficii decât cei care au renunțat [20]. Poate însă că cei care rămân sunt diferiți de cei care pleacă.

Poți veni la cabinetul din Iași sau putem lucra online, în ședințe individuale.

„Rolul meu este să te însoțesc, nu să fac munca în locul tău.”
Paula Pricope, pe Instagram

Dacă vrei să vorbești despre ce s-a întâmplat la voi acasă, îmi poți scrie.

Întrebări frecvente

Ce înseamnă „copil adult al unui alcoolic”? E un diagnostic?
Nu. Termenul descrie o experiență și apare în cărți și în grupurile de sprijin. Adulții care au crescut cu un părinte alcoolic au un risc mai mare pentru mai multe dificultăți, dar niciuna nu apare la toți și niciuna nu apare doar la ei.
Sunt adevărate trăsăturile din cărțile despre copiii adulți ai alcoolicilor?
Mulți oameni se recunosc în ele și asta le poate aduce alinare. Într-un experiment însă, și cei fără un părinte alcoolic s-au regăsit puternic în aceleași descrieri. Despre tine spune mai mult ce s-a întâmplat la voi acasă.
Ce roluri iau copiii într-o familie cu un părinte care bea?
Modelul popular vorbește de erou, copil pierdut, mascotă și țap ispășitor. Studiile despre aceste roluri au rezultate contradictorii. Te poți recunoaște în mai multe sau în niciunul.
Voi ajunge și eu să am probleme cu alcoolul?
Riscul de a avea și tu probleme cu alcoolul e mai mare, iar genele contribuie. Cifrele din studii sunt însă despre grupuri mari de oameni și nu spun ce se va întâmpla cu tine. Dacă te îngrijorează cât bei, vorbește cu medicul tău.
Sunt codependentă?
Codependența nu are o definiție comună și nici criterii de diagnostic. La copiii de alcoolici, scorurile de codependență s-au suprapus mult cu suferința emoțională în general. Să ai grijă de ceilalți e în regulă. Merită să te oprești asupra ei când pentru tine nu mai rămâne nimic.
Pot să-l fac pe părintele meu să nu mai bea?
Nu era responsabilitatea ta să-l schimbi când erai copil, și nici acum nu e. Al-Anon e cea mai folosită formă de sprijin pentru cei apropiați de cineva care bea. Dacă există violență, sună la 112.
Cum mă poate ajuta terapia?
Rezultatul nu ți-l pot garanta. Nu știu de o analiză care să adune studiile despre terapie făcute special pentru copiii adulți ai alcoolicilor. În terapie lucrăm cu ce te aduce la mine, de exemplu anxietatea, vinovăția sau relațiile. Ne putem vedea la Iași sau online.

Surse

  1. [1]Micael, A. S., & Novais, F. (2026). Parental Problematic Alcohol Use (PPAU): A burden for life?: Exposure to PPAU and anxiety and depression in adulthood: A systematic review and meta-analysis. International Journal of Social Psychiatry. Advance online publication. doi.org/10.1177/00207640261478546
  2. [2]Harter, S. L. (2000). Psychosocial adjustment of adult children of alcoholics: A review of the recent empirical literature. Clinical Psychology Review, 20(3), 311–337. doi.org/10.1016/S0272-7358(98)00084-1
  3. [3]Staszewska, I., Mastej, A., Mech, D., Marynowski, M. T., & Soroka, E. A. (2026). Early exposure to a parent's alcohol use disorder as an adverse childhood experience: Neurobiological and clinical consequences in adulthood. Medical Science Monitor, 32, e953946. doi.org/10.12659/MSM.953946
  4. [4]Vernig, P. M. (2011). Family roles in homes with alcohol-dependent parents: An evidence-based review. Substance Use & Misuse, 46(4), 535–542. doi.org/10.3109/10826084.2010.501676
  5. [5]Scharff, J. L., Broida, J. P., Conway, K., & Yue, A. (2004). The interaction of parental alcoholism, adaptation role, and familial dysfunction. Addictive Behaviors, 29(3), 575–581. doi.org/10.1016/j.addbeh.2003.08.028
  6. [6]Kelley, M. L., French, A., Bountress, K., Keefe, H. A., Schroeder, V., Steer, K., Fals-Stewart, W., & Gumienny, L. (2007). Parentification and family responsibility in the family of origin of adult children of alcoholics. Addictive Behaviors, 32(4), 675–685. doi.org/10.1016/j.addbeh.2006.06.010
  7. [7]Godsall, R. E., Jurkovic, G. J., Emshoff, J., Anderson, L., & Stanwyck, D. (2004). Why some kids do well in bad situations: Relation of parental alcohol misuse and parentification to children's self-concept. Substance Use & Misuse, 39(5), 789–809. doi.org/10.1081/ja-120034016
  8. [8]Haverfield, M. C., & Theiss, J. A. (2016). Parent's alcoholism severity and family topic avoidance about alcohol as predictors of perceived stigma among adult children of alcoholics: Implications for emotional and psychological resilience. Health Communication, 31(5), 606–616. doi.org/10.1080/10410236.2014.981665
  9. [9]Logue, M. B., Sher, K. J., & Frensch, P. A. (1992). Purported characteristics of adult children of alcoholics: A possible “Barnum effect.” Professional Psychology: Research and Practice, 23(3), 226–232. doi.org/10.1037/0735-7028.23.3.226
  10. [10]Molina, E., Taiwo, A., & Grey, B. (2026). Co-dependency revisited: An integrative review of conceptualisations and mental health outcomes. Clinical Psychology & Psychotherapy, 33(2), e70265. doi.org/10.1002/cpp.70265
  11. [11]Dear, G. E., Roberts, C. M., & Lange, L. (2005). Defining codependency: A thematic analysis of published definitions. În S. Shohov (Ed.), Advances in Psychology Research (Vol. 34, pp. 189–205). Nova Science. ro.ecu.edu.au/ecuworks/7153/
  12. [12]Gotham, H. J., & Sher, K. J. (1996). Do codependent traits involve more than basic dimensions of personality and psychopathology? Journal of Studies on Alcohol, 57(1), 34–39. doi.org/10.15288/jsa.1996.57.34
  13. [13]Fuller, J. A., & Warner, R. M. (2000). Family stressors as predictors of codependency. Genetic, Social, and General Psychology Monographs, 126(1), 5–22. pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/10713899/
  14. [14]Lyon, D., & Greenberg, J. (1991). Evidence of codependency in women with an alcoholic parent: Helping out Mr. Wrong. Journal of Personality and Social Psychology, 61(3), 435–439. doi.org/10.1037/0022-3514.61.3.435
  15. [15]Chassin, L., Pitts, S. C., DeLucia, C., & Todd, M. (1999). A longitudinal study of children of alcoholics: Predicting young adult substance use disorders, anxiety, and depression. Journal of Abnormal Psychology, 108(1), 106–119. doi.org/10.1037/0021-843X.108.1.106
  16. [16]Verhulst, B., Neale, M. C., & Kendler, K. S. (2015). The heritability of alcohol use disorders: A meta-analysis of twin and adoption studies. Psychological Medicine, 45(5), 1061–1072. doi.org/10.1017/S0033291714002165
  17. [17]Rossow, I., Keating, P., Felix, L., & McCambridge, J. (2016). Does parental drinking influence children's drinking? A systematic review of prospective cohort studies. Addiction, 111(2), 204–217. doi.org/10.1111/add.13097
  18. [18]Werner, E. E., & Johnson, J. L. (2004). The role of caring adults in the lives of children of alcoholics. Substance Use & Misuse, 39(5), 699–720. doi.org/10.1081/ja-120034012
  19. [19]Hawkins, C. A. (1997). Disruption of family rituals as a mediator of the relationship between parental drinking and adult adjustment in offspring. Addictive Behaviors, 22(2), 219–231. doi.org/10.1016/S0306-4603(96)00011-1
  20. [20]Timko, C., Laudet, A., & Moos, R. H. (2016). Al-Anon newcomers: Benefits of continuing attendance for six months. The American Journal of Drug and Alcohol Abuse, 42(4), 441–449. doi.org/10.3109/00952990.2016.1148702

Nu trebuie să duci totul singură.

Dacă te-ai regăsit în ce ai citit, putem vorbi. În cabinetul din Iași sau online.

Programează o ședință+40 756 562 104

Mai citește